duminică, 6 ianuarie 2008

Orasul Buhusi



Sunt sigur ca multi dintre voi nu stiau asa ceva despre orasul in care locuiesc! Cu putin ajutor din partea site-ului Wikipedia.org Va vom arata in urmatoarele randuri:

Buhuşi este un oraş din judeţul Bacău, Moldova, România, situat în sud-estul depresiunii Cracău-Bistriţa (la 235 metri altitudine) la confluenţa pârâului Români cu râul Bistriţa, la 24 kilometri nord-vest de Bacău. Populaţia era în anul 2002 de 18.746 locuitori.

Istoric

Prima atestare documentară datează din 1438, fiind consemnat cu numele Bodeşti. La 14 aprilie 1457, în localitatea Orbic (azi cartier al oraşului), Ştefan cel Mare, înaintând spre Suceava, a reputat o victorie decisivă asupra lui Petru Aron. Începând cu anul 1800 aşezarea capătă treptat numele actual, fiind numită mai întâi Bodeştii lui Buhuş, Bodeştii Buhuşoaiei, Buhuş. Toate aceste denumiri derivă de la numele familiei boiereşti Buhuş care stăpânea aceste locuri. În anul 1819 a fost declarat târg boieresc, iar din anul 1832 încep să apară primele ateliere meşteşugăreşti. A fost declarat oraş în anul 1930.


La pagina 137 din Enciclopedia Cugetarea (1936 - 1939), precum şi la pagina 576 din "Istoria românilor" de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu se afirmă cu certitudine că localitatea a purtat în trecut şi numele de Bucureşti[1] [2].

Oraşul Buhuşi s-a dezvoltat datorită existenţei Fabricii de Postav care, acum 100 şi ceva de ani, era cea mai mare din Europa şi aducea venituri considerabile localtăţii. Această fabrică există şi astăzi, însă ea este în pragul falimentului. Aceastǎ fabricǎ este în faliment de mulţi ani datoritǎ conducerii care nu a vrut sǎ o vândǎ când era încǎ profitabilǎ. Din aceastǎ cauzǎ oraşul este practic mort şi toţi tinerii au plecat în alte oraşe sau ţǎri la muncǎ.[necesită citare] Oraşul practic se zbate la limita dintre sărăcie şi decenţă, arătând în ultima vreme o uşoară creştere a economiei, însă insuficientă pentru ca toţi locuitorii să simtă că trăiesc într-un oraş adevărat. Oraşul încă este capabil de luptă cu sărăcia datorită unor oameni cu suflet mare care îşi iubesc oraşul.

Demografie

Evoluţia populaţiei la recensăminte:


Probleme ale oraşului


Maternitatea, desfiinţată din cauza natalităţii extrem de scăzute

Ca oraşul se depopulează încet, dar sigur o dovedesc si datele statistice. Anul trecut, in Buhusi nu s-au nascut decat o suta de copii. Asa se explica de ce, in urma cu cateva zile, administratia locala a fost nevoita sa renunte la sectia de nou-nascuti ce functiona in cadrul spitalului orasenesc. "Nu era rentabil, erau cheltuieli foarte mari. Si, la drept vorbind, nici medicii nu prea s-au inghesuit sa vina in Buhusi. Cine avea de facut un consult tot la spitatul din Bacau mergea", spune, cu o sinceritate dezarmanta primarul orasului, Ionel Turcea. Edilul orasului mai adauga faptul ca, de fapt, sectia nu a fost chiar desfiintata, ci transformata intr-o alta sectie, de neurologie. "In felul acesta am reusit, totusi, sa salvam spitalul, pentru ca legea spune ca, daca intr-o astfel de unitate medicala nu sunt minimum cinci sectii, trebuie sa fie transformata in centru de zi. Cat despre mamele care asteapta un copil, acestea vor merge, de acum, sa nasca la maternitatea din Bacau, pentru ca este cea mai apropiata", mai explica primarul Turcea. Oricat de grea ar fi insa situatia in Buhusi, Ionel Turcea tot crede ca lucrurile se vor indrepta mai devreme sau mai tarziu. "Avem multa forta de munca necalificata care incepe, de acum, sa fie cautata, mai ales in constructii. In plus, se construiesc acum o serie de unitati economice care vor aduce in Buhusi circa o mie de locuri de munca", mai spera edilul orasului.



Personalităţi

6 comentarii:

Anonim spunea...

zi ceva de canalizari

sfeacla spunea...

i hate Buhusi...and the people...ihhh

Anonim spunea...

Foarte trist orasu' defapt cel mai trist oras care l-am vazut vreodata... too bad

Anonim spunea...

pacat pacat pacat...tineri cu diplome de fcaultate,care trebuie sa plece din acel oras,pt ca in el nu ai nici o posibilitate de a face ceva,sau sa stai pe 10.000 000lei pe luna si nici macar sa ajungi la sfarsit de luna,si sa nu ai ce manca...rusineee si asta din cauza celor ce o conduc,cu siguranta...cat de mult ai munci ,cat de mult ai invata ,meritele sunt tot pe acelasi salar recunosct....pe o mizerie..pacat

flory spunea...

DE CE SPUI CA E TRIST,CAND EU AM FACUT SC.PROF TEXTILA IN 72-74 ERA CEL MEI FRUMOS ORAS DIN ROMAIA SI A LUAT LOCUL 1 LA CURATENIE.MIE MIA PLACUT F MULT.ERA F FRUMOS .DACA ACUM NU MAI E ASA NU DIN CAUZA EDILILOR CI DIN CAUZA LOCUITORILOR,CA NU-L MAI INGRIJESC CA ODINIOARA SI-L LASA ASA.DACA AR PUNE MANA TOTI SA VEZI CE ORAS AR FI,E AMPLASAT FRUMOS ,O ZONA GEOGRAFICA FRUMOSA SI INTERESANTA,DAR NU STIU SA-L DEZVOLTE.MAI AM COLEGI ACOLO CARE STIU CUM ERA DE PITORESC MICUL ORASEL SI CU PARFUM DE TRANDAFIRI SI TEI,CAND NE PLIMBAM ERA CA UN BASM.NINEL PODARU,BOBOC ANA-MARIA,FUSARU LIVIU SI ALTI COLEGI DE VARSTA MEA FACETI CEVA PTR NEPOTII VOSTI SA FIE FRUMOS SI PITIRESC CA ODINIOARA..VA PUPA BRICI FLORICA.

viagra wholesale spunea...

That was an interesting piece of information on handwriting analysis. Please post more about graphology. Thank you!